Suedia anulează numerele M..EPSD. Șoferul se gândește la o PLÂNGERE PENALĂ

Publicat: 31/07/2018, 17:09

Agenția Transporturilor din Suedia a decis să anuleze, începând cu 1 august, numerele de înmatriculare M..EPSD, după ce a aflat ce reprezintă combinația de litere. Rămas fără permis și plăcuțele de înmatriculare, dar cu un dosar penal pentru conducerea autovehiculului cu numerele buclucașe, Răzvan Ștefănescu vrea să depună plângere penală împotriva polițiștilor care – spune el – l-au obligat pe băiețelul său de 8 ani să asiste cum este audiat.

Agenția suedeză a Transporturilor a decis anularea, începând din 1 august, a numărului de înmatriculare personalizat al vehiculului depistat în România care conținea un mesaj obscen la adresa Partidului Social-Democrat,.

„Agenția suedeză a Transporturilor aprobă numere de înmatriculare personalizate pentru utilizarea pe teritoriul Suediei. Numerele de înmatriculare personalizate sunt permise și în străinătate, cu condiția să nu intre în contradicție cu legislația locală. În momentul aprobării numerelor de înmatriculare personalizate, luăm în considerare diverse criterii. Unul dintre criterii este să analizăm combinația de litere sau cifre și dacă acestea sunt percepute ca fiind ofensatoare. În acest caz, nu aprobăm emiterea numărului de înmatriculare. Cu toate acestea, nu putem ști în avans semnificația oricărei combinații posibile în toate limbile străine. Cuvinte care în anumite limbi nu sunt ofensatoare pot fi ofensatoare în alte limbi. Dacă Agenției suedeze pentru Transporturi i se aduce la cunoștință că un anumit număr de înmatriculare este ofensator, acesta este retras„, a transmis instituția într-un răspuns la o solicitare a agenției de presă Mediafax.

„În acest caz specific, când ne-a fost adus în atenție că numărul de înmatriculare este ofensator, am decis anularea acestuia. Decizia a fost luată pe 25 iulie, iar numărul de înmatriculare își încetează valabilitatea din 1 august„, precizează Agenția suedeză a Transporturilor.

Răzvan Ștefănescu va depune o plângere penală, deoarece luni, fiul său minor a fost pus în situația de a asista la audierea tatălui, care a durat câteva ore.

„Am întrebat în legătură cu drepturile minorului, DE CE a trebuit băiatul meu să fie în cameră cu mine. Și am întrebat și ce se întâmplă, de fapt, că nu știam nimic de un dosar penal. Nu m-a anunțat nimeni că am dosar penal. S-a confirmat, e dosar penal deschis pe numele meu,” a declarat Răzvan Ștefănescu, la sediul Brigăzii Rutiere. „Doamna polițistă m-a întrebat dacă vreau să duc minorul undeva. I-am spus că nu aveam unde să-l duc, să mă fi lăsat o oră-două să merg să-l duc pe fiul meu undeva unde aveam încredere. Dânsa ne-a luat împreună. (…) Da este (traumatizat n.r.). Ieri, cel puțin, era. I-am explicat că nu se întâmplă nimic, totul este bine. Mă tot întreba de ce m-a luat. Știe de plăcuțe, dar el folosește Gura PSD și râde. (…) Facem plângere penală, pentru că nu mi se pare corect. Mă puteau lăsa o oră să merg să las copilul undeva. Nu au fost de acord, mi-au spus că trebuie să mergem la Poliție”.

Acesta mai adaugă că, potrivit procesului verbal pe care l-a primit, permisul și plăcuțele de înmatriculare i-au fost reținute pentru că numerele ar fi inactive.

„Aici mi-au spus asta, că de aceea au suspendat permisul. Celelalte plăcuțe erau în mașină. Am întrebat polițiștii la opririle precedente dacă trebuie să schimb plăcuțele și au spus că nu am voie să le schimb, pentru că fac altă infracțiuneși să merg cu cele cu care am intrat în țară,” adaugă Ștefănescu. „Dacă cei din Suedia au decis că plăcuțele nu sunt ok, nu voi continua. Nu cred că îmi va mai da alte plăcuțe cu PSD. Vreau să-mi recuperez permisul de conducere, plăcuțele pot să le oprească ei. Nu am făcut nimic ilegal, dacă era ilegal, probabil că îmi părea rău.”

Ioana Mateș, avocatul lui Răzvan Ștefănescu consideră că se poate vorbi de o încălcare a drepturilor minorului.

„Dorim să precizăm că am dorit să lămurim cadrul procesual în care s-a desfășurat audierea domnului Răzvan Ștefănescu ieri. (…) Am constatat că s-a întocmit ieri un proces verbal de constatare a unei infracțiuni flagrante. Acesta însemnă că în mod intempestiv, s-a constatat că domnul Răzvan Ștefănescu prezumtiv a încălcat legea,” afirmă Mateș. „Vrem să constatăm care sunt motivele pentru care nu a fost lăsat să-și ducă minorul într-o locație sigură astfel încât să nu-i fie încăcate drepturile. Vorbim de o încălcare a drepturilor minorului în această situație. (…) E interesant în ce context juridic s-au făcut ieri comunicările între birourile de informare polițienească transfrontalieră, acele birouri de cooperare internațională. La acel moment, dacă s-au făcut anterior date, trebuiau efectuat într-un cadru procesual. (…) Poliția Rutieră nu a avut curiozitatea să verifice dacă dânsul îndeplinește condițiile prevăzute în Convenție. I-a interesat doar evident o chestiune pur de cu totul altă natură”.

Polițiștii afirmă, însă că i-au oferit ocazia șui Ștefănescu să-și lase copilul acasă, însă acesta a refuzat.

„Nu a dorit decât să ia copilul cu el, s-a întocmit un proces verbal în sensul asta. Tot colegii mei de la Poliție i-au adus un suc, o banană și a stat acolo”, a declarat pentru Mediafax, Ioan Buda, șeful Poliției Române.

Răzvan Ștefănescu, șoferul mașinii înmatriculate în Suedia cu numerele M…PSD, s-a prezentat la sediul Brigăzii Rutiere, împreună cu un avocat, unde a solicitatsă i se clarifice situația.

Răzvan Ștefănescu și avocatul său doresc să clarifice cadrul procesual și să depună o sesizare privind încălcarea drepturilor minorului, obligat să participe la audierea tatălui său. În momentul în care a fost oprit de un echipaj de Poliție, în dimineața zilei de luni, Ștefănescu se afla în mașină cu copilul său, în vârstă de 8 ani.

Luni dimineață, în jurul orei 6:00, Ștefănescu a fost oprit în București de un echipaj al Poliției rutiere, care i-a suspendat permisul de conducere și i-a ridicat plăcuțele de înmatriculare. Ulterior, Brigada Poliției rutiere a anunțat că i-a întocmit dosar penal „pentruconducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România”.

Poliția Rutieră a anunțat că mașina cu plăcuțe M…PSD a fost oprită de patru ori în trafic de Poliție, începând cu data de 17 iulie, atunci când a intrat în țară pe la Vama Nădlac, dar abia acum autoritățile au avut toate răspunsurile din partea autorităților suedeze.

„În momentul în care a intrat în țară (n.r.: 17 iulie 2018) îndeplinea condițiile.Ulterior, verificările le-am făcut noi. Este o situație inedită”, a declarat șef director adjunct al Direcției Rutiere din Cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Marian Badea.

Brigada Rutieră transmite că a fost întocmit dosar penal pe numele lui Răzvan Ștefănescu, românul care conduce mașina M…E PSD, pe motiv că automobilul nu are drept de circulație în țară cu acele plăcuțe, iar Biroul Interpol Stockholm a anunțat că numerele sunt valabile doar pe teritoriul Suediei.

Într-o conferință de presă, polițiștii au invocat Convenția de la Viena din 1968, ratificată de România în 1980, drept bază legală pentru sancționarea lui Răzvan Ștefănescu. Ulterior, mai mulți jurnaliștiau semnalat că documentul a fost amendat de ONU și UE. După ce au aflat că buclucașele numere de înmatriculare au fost confiscate de polițiștii, mai mulți bucureșteni au venit în fața Brigăzii Poliției Rutiere, pentru a protesta.

Foarte multă lume consideră măsura polițiștilor exagerată. Fostul președinte Traian Băsescu a remarcat chiar că autoritățile române nu au dovedit același zel și hotărâre în sancționarea altor fapte cu iz penal, cum ar fi arborarea unui steag negru pe Primăria Sfântu Gheorghe, chiar de Ziua Imnului României.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Fructul pe care Raul a pariat 15.000 de euro, toate economiile sale. Vinde acum un kilogram...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
El este Marius, un alt român decedat în urma inundațiilor din Spania. Bărbatul a lăsat...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Expert: Este puţin probabil ca Putin să vină la masa negocierilor, indiferent de cine câştigă...
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Oana Lis a dat cea mai tristă veste. Este vorba de Viorel Lis
Ciocolata Dubai, o mare țeapă. Puțini au aflat de înșelătorie
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang